Scopul atelierelor a fost explorarea și împărtășirea poveștilor personale, pentru a contribui la consolidarea unor procese empatice de solidarizare și împuternicire colectivă în interiorul grupurilor, dar și în relațiile dintre acestea. Un alt punct esențial a fost identificarea obstacolelor în accesul la educație pentru toată lumea și depistarea problemelor în desfășurarea acesteia, pentru a găsi împreună niște soluții concrete, ce ar putea fi implementate cu implicarea autorităților locale. 

Metoda noastră de facilitare a fost bazată pe construirea unui spațiu sigur prin stabilirea împreună cu participantele și participanții a unor principii care să protejeze dinamica de grup, prin exerciții de prezență și atenție la cealaltă/ celălalt, de ascultare activă, și de suspendare, în proces, a prejudecăților față de alte povești și experiențe. În contextul pandemiei, am fost nevoite să începem cu întârziere primele ateliere cu grupul de profesoare, pe zoom. Circumstanțele date s‑au dovedit prielnice pentru discuții despre cum școala s‑a desfășurat online în ultimii doi ani și toate provocările în acest sens, mai ales pentru elevele și elevii din familii precare economic, dar și pentru activitatea didactică. De asemenea, discuțiile și subiectele de scris în jurul discriminării și prejudecăților au scos la iveală mecanismele sistemice de marginalizare și excludere pe bază rasistă, prezente în moduri instituționale și individuale în toată societatea românească, regăsite, mai mult sau mai puțin subtil, și în interacțiunea locală dintre profesori, elevi și părinții lor. 

Am avut norocul să putem desfășura fizic, cu toate măsurile de precauție luate, atelierele cu elevele și elevii de clasele a 7‑a și a 8‑a. Din primele întâlniri, prin exerciții de explorare teatrală cu elemente de joc, au apărut mărturii ale tuturor dificultăților cu care se confruntă în special fetele tinere, legate de așteptările și presiunile venite din normele de gen. Am depus mult efort în a lucra pe niște noțiuni incipiente despre spațiu personal, spațiu sigur, consimțământ, limite și capacitatea de a spune nu. Grupul de participante și participanți la ateliere nu a fost constant, prezența fluctuând de la o clasă la alta, fapt care, într‑un final, a construit o punte între ele, micșorând aparenta distanță preexistentă. Spre finalul întâlnirilor, am declanșat împreună procese de conștientizare a pozițiilor socio‑politice în care ne naștem și ne dezvoltăm în lume, cele date și cele alese. Am urmărit împuternicirea spre autoafirmarea gândurilor, părerilor, emoțiilor și identităților noastre, pe o bază de grijă, afecțiune și respect reciproc. 

Atelierele au continuat prin întâlnirile cu mamele tinere, unde s‑a creat o atmosferă de împărtășire și conexiune pe baza dificultăților comune, provocate de criza locativă, sărăcia, rasismul și sexismul sistemice, cu care acestea sunt nevoite să se confrunte zilnic, dar și a modalităților de supraviețuire și reziliență ale fiecăreia. S‑a plâns mult, s‑a și râs, am desenat ce ne dă putere și energie, iar scrierea poveștilor personale s‑a dovedit a fi o unealtă care li s‑a potrivit mănușă pentru exprimarea aspectelor complexe din viețile lor. 

În toate cele trei grupuri, metoda de scriere liberă (freeflow) a ajutat la depășirea blocajelor și a normelor internalizate din școală sau familie, despre ce înseamnă un text scris, cum trebuie să sune, să arate și despre ce e voie sau nu să scrii. 

La atelierul final cele trei grupe s‑au unit și și‑au împărtășit câteva dintre textele scrise, întâlnire care a facilitat noi conștientizări ale pozițiilor socio‑economice diferite în care se află oamenii locuind la doar câteva case distanță. Am reflectat asupra modurilor în care privilegiile ne orbesc în a percepe sau imagina realitatea celeilalte/celuilalt. Intersecția grupurilor diferite din comunitate într‑un cadru inedit și protejat s‑a revelat a fi extrem de necesară, oferindu‑și reciproc perspective la care altfel nu ar avea acces.