Diferențe: experiențe personale și dinamici intracomunitare

De mai bine de șase ani lucrăm împreună cu părinții și copiii din Dârvari pentru a îmbunătăți situația școlară și familială a acestora. Am adunat în acest timp povești și date despre ce înseamnă să mergi la școală atunci când familia ta se află într-o situație socială vulnerabilă. Suntem conștienți că toate problemele pe care le-am întâlnit nu sunt singulare, au cauze sistemice, că sunt zeci, sute de alte comunități în situații similare și că este nevoie de o abordare sistemică pentru a rezolva cu adevărat cauzele ce împiedică accesul multora la o educație de calitate și le limitează șansele la o viață decentă. 

Ne-am dorit să putem prezenta unei audiențe cât mai largi realitatea pe care am cunoscut-o în cadrul activităților noastre. Cartea de față ne permite să prezentăm concluziile noastre (Capitolul I) și, cel mai important, să oferim un spațiu de reprezentare pentru vocile și experiențele directe ale celor implicați: părinți, copii și cadre didactice (Capitolul III).Volumul de față este rezultatul muncii derulate în cadrul a 28 de ateliere de comunicare creativă (kit-urile fiecărui tip de ateliere este descris în Capitolul II), în cadrul cărora 31 de elevi, părinți și elevi au vorbit despre problemele cu care se confruntă zi de zi.

Pentru a proteja identitatea participanților am decis să anonimizăm contribuțiile tuturor, mai puțin ale echipei de proiect și a facilitatorilor de la ateliere. Le mulțumim tuturor participanților implicați în proiect și în activitatea asociației, le suntem recunoscători pentru energia, timpul și implicarea dedicate pentru prezentarea problemelor cu care se confruntă. Mulțumim facilitatorilor atelierelor pentru răbdarea, dedicarea și solidaritatea cu care au lucrat în contextul unei pandemii dificile: Carolina Vozian, Alina Medoia, Ileana Szasz, Viorel Vlad, Laura Burtan, Alexandru- Constantin Manda. 

Mulțumim partenerilor pentru deschidere și eforturile depuse ca proiectul să se poată desfășura în condiții sigure: Primăriei, primarului Niculae Victor, viceprimarului Nicușor Popa și dlui consilier Aurel Bacriță; Școlii, dnei. Boșcu Sorina, dnei. Anghel Mariana, dnei. Ilisie Gabriela și tuturor cadrelor didactice participante și personalului auxiliar – dna. Ionica, dna. Doina, dna. Steluța, dl. Ionel. 

Mulțumim și reprezentanților Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile: dlui. Adrian Marin, dnei. Nicoleta Giurcă, dnei. Livia Drobotă și dnei. Irina Bejan. De asemenea, mulțumim colegilor și colaboratorilor din cadrul proiectului: Cătălinei Hirean, lui Dan Voitașec pentru realizarea materialelor grafice și Alinei Dănac pentru implicarea și dedicarea în comunitate. 

Nu în ultimul rând, mulțumim comunității de voluntari, donatori și prieteni ai Asociației Politeia. Fără sprijinul lor de-a lungul celor 6 ani nu am fi ajuns în acest punct. 

Volumul Diferențe: experiențe personale și dinamici intracomunitare a fost scris în cadrul proiectului „Împreună la școală și în comunitate”, proiect derulat de Asociația Politeia în parteneriat cu Școala Gimnazială nr.1 Ciorogârla, Structura Școala Gimnazială nr. 2 Dârvari și Primăria Ciorogârla. Materialul a fost realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-202; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Colaj de texte și imagini ale mamelor, copiilor și tinerilor, profesorilor

Fragmente din volum

Colajul care urmează reunește anonim și eterogen texte și imagini generate la ateliere dar și transcrise din podcastul proiectului. Ele, puse laolaltă, documentează și relevă experiențe personale, dinamici intracomunitare și diferențe de poziție și statut social.

Urmează să vă imersați în expresia multor felii de viață trăită prin lupta cu nedreptăți continue, fragilitate, imposibilitatea de a continua, dar și reziliență, joc, bucurie și începuturi de drum posibile. Vă invităm să intrați în ele cu deschidere și curiozitate și să găsiți aici energie și forță pentru luptele proprii, dar să vă și lăsați bântuite și bântuiți de felurile simplificatoare și violente în care suntem socializați să‑l percepem pe „celălalt”.

Acestea fiind zise, călătorie inspiratoare!

– De ce unii oameni judecă după înfățișare? 

– De ce există anumite standarde pentru a putea trăi întro societate? 

– De ce copiilor le este impus ce trebuie sa poarte? 

– De ce unele persoane pun etichete? 

– De ce nu încercăm să ne punem în locul persoanei pe care o judecăm? 

– De ce nu realizăm că nu tot ceea ce credem noi este corect sau ceea ce considerăm noi că este bine le impunem și celorlalți? 

– De ce, deși ni se spune că avem drepturi și suntem toți egali, în mod indirect suntem criticați, judecați, etichetați sau în cel mai rău caz umiliți? 

– De ce nu ne respectăm părerile? 

– De ce nu suntem uniți? 

– De ce nu ne susținem? 

– De ce nu suntem alături de cei ce nu se simt bine sau au nevoie de ajutor? 

– De ce știm ce este corect, dar încercăm să găsim scuze pentru a greși? 

– De ce, deși constientizăm că suntem vinovați, aruncăm vina asupra altora și nu suntem asumați? 

– De ce alungăm persoanele diferite din societate? 

– De ce nu suntem noi schimbarea și așteptăm să vină alții cu soluții în locul nostru?

File de poveste din viața mea

După atâția ani. Văd în cutia asta lumina vieții mele pe care nu am avut-o timp de 35 de ani.

Familia mea s-a confruntat cu mai multe probleme. Legate de Enel, de actele casei, de multe. Sunt multe gânduri. Să fii mamă cu trei copii, singură, fără salariu. Unul dintre gânduri: A., prima mea fetiță, în vârstă de 16 ani, la liceu, în clasa a 10a – o copilă mai curajoasă decât mine. Ea și-ar fi dorit să meargă la școală chiar și pe perioada pandemiei, cu toate că eu o perioadă nu am fost de acord. Alt gând: M., un băiețel foarte năzdrăvan, un Denis Pericol curajos și, ca toți copiii, face multe năzdrăvănii. El e în clasa a 5a. Ar fi avut nevoie de un logoped, un sprijin care să-l ajute. Și eu – o mamă ce nu am avut noroc în dragoste – dragostea familială și cea dea fi iubită. Fiind copil, am suferit de pe urma mutărilor din casăn casă. Și spre ghinionul meu și al fraților mei, trei la număr, am fost purtați din școală-n școală. Și așa nea trecut copilăria. Neam dus la munci ca să 64 

ne putem lua cele dorite și lipsite mie și fraților. Și eu și frații mei eram mai mari ca vârstă decât colegii noștri. 

Eu am gândul de ami duce până la capăt dorința și responsabilitățile, care sunt copiii mei. Să nu crească în certuri, să nu ducă lipsuri, să nu le distrug inocența. Vreau să le fiu copiilor mei o mamă, o prietenă, o persoană cu care să poată vorbi și în care să găsească încrederea. Eu nu am avut sprijin de la nimeni. Eu vreau săi ajut să fie buni, inimoși, sufletiști, încrezători în ei. Că pot trece prin viață cu bune și cu rele. Vreau să meargă mai departe cu școala, să nu fie ca mine. Eu am 38 de ani și nu am liceul terminat. Îmi doresc ca tot ce fac să fie de folos, atât. 

Aș vrea pe calea asta să vorbesc și despre starea mea: 

SUNT FURIOASĂ 

SUNT AGITATĂ 

SUNT FRICOASĂ 

SUNT REA 

Evit să vorbesc despre starea mea de sănătate. 

Vreau să fiu ajutată fiindcă-mi este greu. A. 

*

Mă numesc M. și cu lacrimi în ochi o să vă povestesc câte ceva din coșmarurile pe care leam trăit eu și familia mea. Sunt mamă a șase copii. Dumnezeu ma binecuvântat cu șase minuni de băieți, care au fost condamnați să treacă prin trauma vieții. 

Locuiam cu soțul meu pe 1 martie, în curtea părinților. După care am fost evacuați după 10 ani (lăsând casă, fântână, loc – fără nicio despăgubire) și mutați la marginea satului, pe un câmp lângă un gunoi. Atunci a început coșmarul copiilor. 

Trăim ca în Evul Mediu. Fără curent electric – motiv pentru care copiii erau obligați pe timp de iarnă să plece cu temele nefăcute. 

Au trecut zece ani și au ajuns ei la licee, dar situația s-a îngreunat și mai rău. Nu avem drum de acces să aruncăm gunoiul, nu avem lumină, iar copilăria lor a fost distrusă. Ei n-au știut ce înseamnă desene animate sau știri, nu mai spun de telefon sau calculator, să se pregătească și ei de viitor. Eu mam implicat în educația lor și iam pregătit pentru societate așa cum am putut (pentru că am șase clase). Eu ca femeie nam putut să iau o mașină de spălat, pentru că nu avem curent. 

După ce am construit două camere pe terenul acela fără acte de proprietate, domnul primar ne amenință că ne dă afară și de acolo. Eu nu văd niciun lucru de viitor pentru copiii mei. Nu văd nicio salvare din partea nimănui. Sunt tare bolnavă și nu vreau să plec, să las copiii mei pe drumuri, să fie părinți la rândul lor și să trăiască și copiii lor aceeași dramă. 

*

Pentru mine să fiu mamă înseamnă cea mai mare bucurie. Eu am aproape 19 ani și am o fetiță care se numește A. și are trei ani și nouă luni. Am născuto pe A. la vârsta de 15 ani, dar nu îmi pare rău că sunt mamă. De 6 luni sunt singură în creșterea fetiței mele deoarece tatăl ei este arestat. Nu pot să spun că e foarte ușor, eu nu muncesc nicăieri, cine mă mai ajută e familia mea. Stau la socrii mei, la treipatru case distanță de familia mea. Îmi este greu fără tatăl fetiței mele deoarece el era baza noastră, el muncea, el ne întreținea, era sprijinul nostru cu fetița. Pe timpul pandemiei mie mia fost mai greu deoarece eu nu muncesc și nu am avut tot timpul ce ne trebuie pentru creșterea copilului. Apoi am mers mai departe. Ne este greu că nu putem merge la tatăl ei la penitenciar să îl vizităm des. Mergem foarte rar, deoarece el stă la Penitenciarul Tulcea și nu avem posibilitate financiară să mergem acolo. 

Naveta la liceu

Mă trezesc la 6 fară 10 dimineața și ajung cam pe la 3 jumate acasă. Fac în jur de o oră jumate doar la dus, în total, dacă nu prind toate mijloacele de transport la fix, fac cam trei ore pe drum. Iau RATBul de aici, iar apoi cobor la Păcii, iau troleul 62 sau merg o stație pe jos până la Apusului, iar de acolo îl iau pe 336 sau 136. Dacă văd că am pierdut troleul, merg o stație pe jos sau mai merg o stație cu metroul. Îl iau de la Preciziei sau de la autogară, cobor la Lujerului, merg o stație pe jos, sau dacă nu, merg la Politehnică și o iau înapoi.

*


Eu sunt la liceu după masă. Încep orele la 1 și termin la 7. Plec la 11 jumătate și ajung pe la 9 seara acasă. Fac cam 1 oră dus cu autobuzul. Si până la liceu că mai iau alte transporturi, chiar o oră și ceva uneori.

Elev în Pandemie

A fost un an foarte greu. Totul a fost un haos, că am început pe scenariul galben, după am intrat în scenariul roșu. După 2 săptămâni, cred, am fost în scenariul verde, ciudat. Și după a început iar: scenariul galben, scenariu roșu, după iar scenariul verde, iar scenariul roșu și a fost haos. În primele 2 săptămâni când s-a anunțat că stăm acasă noi eram bucuroși. Wow! Stăm acasă, ce o să facem!? Și în primele zile nu făcem ore, dar după am mai intrat cu profesoara de matematică pe Zoom și cu doamna dirigintă. Era frumos, dar după, am aflat de Classroom si intram la fiecare oră.

Mia plăcut că nu mai trebuia sa ne îmbrăcăm, puteam să stăm și în pijamale, în pat, dacă ni se vedea capul era ok și nu se vedea că stăm in pat, era chiar foarte bine. Dar practic era și obositor că stăteam cu ochii în telefon sau calculator și e chiar obositor să stai să fii atentă la un mic ecran. La început profesorii sperau că o sa fie ceva, puțin timp, temporar, dar s-a prelungit o perioadă lungă de timp. Eu nu prea eram de acord când făceam ore de acasă. Atenția noastră nu mai era fix la profesori, mai era televizorul deschis sau ceva de genul. Școala online mi-a provocat și câteva probleme de sănătate, la ochi, mi-a crescut dioptria, multe dureri de cap. Și nu puteam să mă odihnesc cum trebuie, mă simțeam obosită, trebuia să mai iau și câteva pastile că aveam și alergii și era foarte greu. Și a dăunat notelor mele puțin, dar e ok, încerc sa le prind. 

– De ce fetele sunt discriminate de băieți?
– De ce să fii diferit e nașpa?
– De ce culorile sunt unele pentru fete și altele pentru
băieți?
– De ce copiii nu pot avea un cuvânt de spus?
– De ce există discriminare și rasism?
– De ce religia ne dictează cum să ne trăim viața?
– De ce trebuie să ne supunem unor reguli de gen?
– De ce există anormalitate și normalitate?
– De ce nu avem toți drepturi egale?
– De ce lumea se lasă influențată?
– De ce nu există oameni care vor să accepte alți oameni?
– De ce oamenii sunt răi?
– De ce suntem obligați de alte persoane să facem ceva
care nu ne place?
– De ce oamenii cu școală au un succes mai mare
decât alții?
Diferențe: experiențe personale și dinamici intracomunitare 105
– De ce oamenii vor să își dovedească superioritatea față
de alți oameni?
– De ce se pun etichete?
– De ce să ai o părere diferită față de majoritatea oamenilor
e greșit?
– De ce nu sunt băieții crescuți ca să respecte fetele?
– De ce dacă o fată este îmbrăcată mai frumos este hărțuită
de băieți?
– De ce fetele nu pot fi mecanici?
– De ce băieții nu pot fi coafori sau artiști de unghii?
– De ce babele critică pe toată lumea?
– De ce pe oamenii bogați nu îi interesează de oamenii
săraci?
– De ce să ai părul lung ca băiat este greșit?
– De ce să fii cheală ca fată este greșit?
– De ce există boli?
– De ce religiile se ceartă între ele?
– De ce să fii gras este greșit?
– De ce să fii slab este bine?
– De ce dacă locuiești la sat, oamenii de la oraș îți spun că
ești țăran?